Împărţirea bunurilor între moştenitori
Moştenirea reprezintă munca, personalitatea şi spiritul celor dragi, iar moştenitorii au datoria să le duca mai departe şi să le transmita, din generaţie în generaţie, copiilor lor.
În termeni juridici, "moştenirea" sau dezbaterea succesorală reprezintă transmiterea patrimoniului (bunuri şi datorii) aparţinând unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice aflate în viaţă, către una sau mai multe persoane juridice, ori, in lipsa acestora, statului român.
De regulă, dezbaterea succesorală se realizează pe cale notarială. Dacă, însă, există orice fel de probleme legate de actele de proprietate ale bunurilor de împărţit sau neînţelegeri de orice fel între moştenitori, dezbaterea succesorala trebuie realizată în instanţă.
|